CSM Suceava – Tricolorul LMV Ploieşti 0:3 (21:25, 19:25, 22:25)

Echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti şi-a continuat marşul excepţional din campionat, învingând, sâmbătă, în deplasare, pe a doua formaţie din clasament, CSM Suceava, într-un meci contând pentru penultima etapă a returului din Seria Est.
În absenţa lui Tudorel Farcaş, accidentat, antrenorul Marian Anton a început în formula Răzvan Purice, Cosmin Ghimeş, Alexandru Voinea, Răzvan Popa, Ştefan Someşan, Sebastian Palfi-Tamaş – Alexandru Călin (libero), pe parcursul partidei mai intrând şi Mădălin Marinescu (care este şi antrenor secund), în seturile 2 şi 3.
Fără victorie la Suceava în cele două sezoane anterioare în care s-au întâlnit, jucătorii echipei ploieştene au reuşit să se impună mai clar decât o arată scorul. De la scorul de 16:12 pentru suceveni, în primul set, Tricolorul LMV a preluat frâiele jocului, realizând o adevărată demonstraţie de forţă şi de maturitate.
Ploieştenii s-au impus cu 25:21 în primul set, apoi s-au aflat în control în actul secund, adjudecat cu 25:19, după care, deşi au întâmpinat ceva dificultăţi, au reuşit cu brio să treacă peste ele şi să încheie partida în minimum de seturi, câştigând actul al treilea cu scorul de 25:22.
La finalul meciului, antrenorul Marian Anton ne-a declarat: „Ne-am mobilizat aşa cum trebuia. Blocajul a funcţionat bine, serviciile – de asemenea. Experienţa şi pregătirea realizată cred că au făcut diferenţa. Am comis câteva greşeli în prima parte a setului întâi, dar am reuşit să ne mobilizăm mai bine, apoi, şi am pus stăpânire pe joc”.
Astfel, Tricolorul LMV Ploieşti a obţinut cea de-a XI-a victorie din tot atâtea meciuri disputate în acest sezon, menţinându-se în continuare fără set pierdut.
Victoria de sâmbătă a reprezentat şi un fel de cadou oferit de colegi centrului Sergiu Marinca, încă nerefăcut complet după accidentarea suferită la finalul anului trecut, acesta împlinind 27 de ani pe 7 februarie, ocazie cu care îi urăm şi noi, de asemenea, „La Mulţi Ani” şi multă sănătate!
De menţionat că echipa ploieşteană şi-a asigurat încă din runda precedentă prima poziţie în clasament, iar la sfârşitul săptămânii va încheia faza preliminară, pe teren propriu, primind replica formaţiei CSV Dacia Buzău.