Clubul CSU Asesoft a anunţat că, în vederea meciului de baschet cu CSA Steaua Bucureşti, pe care ploieştenii îl vor disputa sâmbătă, în cadrul Ligii Naţionale, s-a luat decizia de a permite accesul în Sala Olimpia (începând cu ora 18:30) doar pe baza buletinului de Prahova! Doar în momentul prezentării acestui document, şi după controlul corporal, spectatorii vor primi din partea reprezentanţilor EVENTIM – invitaţii cu valoare 0 şi fără loc marcat! „Se vor emite peste 2000 de tichete, ţinându-se cont de numărul de locuri pe care legea ne impune să le blocăm pentru situaţii de urgenţă” – au anunţat oficialii echipei.
În comunicat se mai precizează următoarele:
„S-a luat această decizie în urma informaţiilor primite în ultimele zile cum că un grup de suporteri stelişti (ai echipei de fotbal; in speţă, Peluza Sud) va face deplasare la Ploieşti pe cont propriu. Am solicitat CSA Steaua o hârtie oficială prin care să prezinte date clare referitoare la această deplasare şi să îşi asume răspunderea pentru galeria pe care conducerea echipei de baschet o doreşte la meci. Doar în aceste condiţii le-am fi rezervat un sector special în sală, pe baza aceloraşi tichete gratuite, chiar dacă suporterii asociaţiei recunoscute şi organizate de către noi, Blue Generation, au plătit biletul de intrare la meciul tur, neexistând un acord de reciprocitate. Având semnale clare cum că, din cauza rivalităţii dintre suporterii echipelor de fotbal Petrolul şi Steaua, ar putea izbucni conflicte violente şi având în vedere antecedentele galeriei steliste care a produs daune şi panică în sălile de sport din ţară, CSU Asesoft a decis să îşi protejeze fanii de orice act de huliganism în incinta arenei şi, totodată, să ofere siguranţă desfăşurării partidei!
Desigur, în baza protocolului mereu respectat la meciurile de baschet şi conform legii 4, CSU Asesoft va rezerva un număr suficient de locuri pentru invitaţii CSA Steaua Bucureşti (oficiali, sponsori, jurnalişti, familii). Aceştia vor primi invitaţii pentru a sta în sectorul rezervat din spatele băncii lor (tribuna A), în baza unui tabel de persoane ce va fi solicitat oficial, clubul bucureştean urmând să-şi asume răspunderea acestor rezervări!

Prahovenii trebuie aşadar să ţină cont de următoarele reguli în privinţa accesului la meciul Asesoft – Steaua:
– să se prezinte la sală cu actul de identitate (buletin de Prahova), începând cu ora 18:30
– să primească şi să păstreze invitaţia gratuită pe tot parcursul meciului
– dacă vor dori să părăsească sala în timpul partidei sau la pauza mare iar apoi să revină la locul lor, trebuie să prezinte din nou la intrare buletinul şi invitaţia primită

În acelaşi timp, îi rugăm pe suporterii noştri să nu incite şi nici să se lase incitaţi la violenţă (fizică sau verbală) în sală sau în afara ei. Baschetul este un sport aparte, iar atmosfera trebuie să fie una de sportivitate şi fair-play! Ne dorim siguranţa suporterilor noştri şi avem încredere în sprijinul pe care îl vom primi din partea Poliţiei şi Jandarmeriei!
Îi asigurăm pe fanii Stelei că în condiţiile în care vor face deplasarea organizat, sub supravegherea şi recunoaşterea clubului, le vom oferi tot sprijinul şi vom colabora foarte bine, aşa cum s-a întâmplat cu toate celelalte galerii de baschet care au venit la Ploieşti!”