În ziua în care Ceahlăul Piatra Neamț a împlinit 95 de la înființarea clubului, Petrolul a câștigat cu 2-0 în fața moldovenilor prin golurile marcate de Geraldo și Tamuz, consolidându-și locul 3 în clasament și, totodată, punând presiune pe primele două clasate.

Nici dacă era antrenorul Ceahlăului, Gigi Mulțescu n-ar fi intuit atât de bine cum vor juca nemțenii la Ploiești. Iar ca previziunea să fie completă, tehnicianul Petrolului anunțase că Petrolul va ataca din toate pozițiile în partida de luni seară. Și chiar așa s-a întâmplat! Moldovenii au venit pe ”Ilie Oană” cu lecția apărării bine învățată și au sperat că vor rezista toate cele 90 de minute. Însă iureșul lupilor a început din primul moment și doar neșansa a făcut ca tabela să rămână intactă până în minutul 24, la golul înscris de Geraldo. Până atunci, haita s-a năpustit asupra careului advers, dar, pe rând, Astafei, Geraldo, Teixeira sau Gerson nu l-au putut învinge pe nesigurul Calancea, ale cărui degajări au declanșat contraatacuri, nespeculate îndeajuns de către elevii lui Mulțescu. Lucrurile au intrat în normal oadată cu reușita lui Geraldo, care a reluat deștept, cu capul, centrarea excelentă venită din cornerul executat precis de Teixeira. Până la pauză, sarabanda ratărilor petroliste a făcut ca până și faultul în careu asupra lui Priso să treacă neobservat de Kovacs. Astafei, Tamuz, în 3 rânduri, sau De Lucas au lăsat partida în suspans, însă doar prin prisma ocaziilor irosite, întrucât în prima parte s-a jucat într-o singură direcție, spre poarta lui Calancea.

La reluare, cei mai vârstnici antrenori din Liga 1 au mutat simultan, Mulțescu l-a scos pe Priso și l-a introdus pe Albin, în timp ce Marin a forțat cu Popadiuc. Și era să-i iasă, dar șutul mijlocașului nemțean a fost respins de Pecanha în corner, pentru ca imediat Marc să nu ajungă la un balon centrat de Chitoașcă. Neimpresionați de rătăcirea ofensivă a oaspeților, ploieștenii au continuat să atace, dar Albin, cap peste, și Filip, șuț puternic de la marginea careului, nu au găsit cadrul porții adverse. Iar când acest lucru s-a întâmplat, la șutul din întoarcere al lui Tamuz, Calancea a respins providențial. Goalkeeper-ul moldovenilor n-a mai avut ce face și la faza din minutul 87, când același Tamuz a primit o pasă de la Albin, a driblat doi adversari și a catapultat balonul în plasă pentru un 2-0 logic și firesc. Petrolul bifează astfel al treilea succes consecutiv în campionat, rămâne pe locul 3 și așteaptă cu mult optimism confruntarea cu Astra de la Giurgiu. Unde, în cazul unui rezultat pozitiv, se poate distanța decisiv de trupa lui Protasov, dar, în același timp, își poate micșora diferența față de liderul Steaua. Una mult prea mică pentru un război atât de mare!

fcpetrolul.ro