Petre Apostol

Pregătirile sunt în toi la CSM Ploieşti pentru startul Ligii Naţionale la handbal feminin, programat mâine seară, pe teren propriu, cu vicecampioana ASC Corona 2010 Braşov. Cu acest prilej, am stat de vorbă cu antrenorul principal al echipei ploieştene, Gheorghe Covaciu, sosit în această vară la cârma formaţiei, omul din spatele perioadei de succes a grupării U Cluj şi medaliat cu bronz ca jucător în naţionala României la Jocurile Olimpice din 1984.
– De ce aţi ales echipa din Ploieşti?
– În primul rând, a fost o provocare. A venit domnul director Pană la Baia Mare, când a jucat România cu Belarus, şi am avut o discuţie amicală, inclusiv dacă sunt interesat să preiau echipa. Am spus că rămâne de văzut. Eram liber de contract, după experienţa la Minaur, şi, între timp, propunerea s-a materializat, deoarece a fost un proiect care mi-a plăcut, de viitor, şi pentru mine este o provocare să vin la Ploieşti în acest moment.
– Ce impresie v-a lăsat ceea ce aţi găsit la club?
– Spre deosebire de experienţa de la Cluj, unde am avut probleme materiale întotdeauna, dar am încercat mereu să facem performanţă, aici este totul în regulă, însă echipa se bătea până acum la retrogradare, fapt pe care nu l-am înţeles. Sunt condiţii de pregătire şi pentru performanţă normale pentru zilele de astăzi din handbal, de aceea sunt încântat că am ales să vin la Ploieşti.
– Cum comentaţi decizia demisiei directorului clubului?
– Sunt puţin dezamăgit, pentru că împreună începusem proiectul acesta, dar dânsul ştie mai bine care sunt motivele care au condus la decizia respectivă.
– Revenind la echipă, sunteţi mulţumit de transferurile efectuate, de lotul avut la dispoziţie?
– Noi am dorit să aducem mai multe jucătoare. Dar, ţinând cont că în ziua de astăzi banii vorbesc, iar noi avem un buget peste care nu putem trece, unii jucători au depăşit bunul simţ la negocieri, cerând prea mulţi bani. Însă, sper cu lotul pe care îl avem să intrăm în obiectivul propus şi poate până în iarnă să mai aduce o jucătoare – două.
– V-aţi trasat un obiectiv pentru meciurile din startul campionatului?
– Eu şi cu fetele tratăm fiecare joc la fel, la victorie. Le-am spus de când am venit că mie îmi este indiferent pe cine întâlnim, fie Braşovul sau Baia Mare, noi trebuie să jucăm handbalul pe care îl ştim din antrenamente şi să ne luptăm pentru victorie întotdeauna. Cel mai mult îmi doresc să trecem peste acest început de campionat foarte dificil având echipa întreagă, fără accidentări. Aşa a fost să fie, un start destul de greu. Să joci în 32 de zile opt partide, mi se pare mult, iar noi avem şi adversare foarte puternice. Sâmbătă jucăm cu Braşov, apoi miercuri ne deplasăm la Baia Mare. Numai transportul ne zăpăceşte, două zile stăm pe drum. După care întâlnim acasă pe Roman, cu care jucăm, evident, la victorie, iar apoi ne deplasăm la Vâlcea, unde evoluăm împotriva unei echipe mai apropiate nouă şi pe care trebuie să o învingem. Şi încheiem această serie cu un meci acasă cu CSM Bucureşti. Iar din trei în trei zile să ai jocuri destul de grele este dificil, mai ales că avem un lot redus, cu accidentări multe. De aceea, sper să trecem peste acest început cu toate jucătoarele în picioare.
– În urma meciurilor de pregătire, cum analizaţi jocul echipei?
– Ţinând cont că şi antrenorul şi mare parte din jucătoare sunt noi, primul lucru foarte bun este coeziunea de echipă, adică s-a transformat dintr-o echipă care era împărţită în mai multe grupuleţe. Sper ca, într-un timp cât mai scurt, echipa să reprezinte un singur grup. Iar având în vedere modul în care se prezintă la antrenamente şi că jocurile de pregătire au fost destul de bune, în care s-au motivat una pe cealaltă, nu ne mai trebuie decât victorii pentru ca forţa de grup să fie şi mai puternică. Aşteptăm spectatorii să vină să ne încurajeze şi să ne ajute să obţinem cât mai multe victorii.
– Cum anticipaţi că va fi viitorul sezon?
– Eu cred că lupta pentru titlu va fi între Baia Mare şi CSM Bucureşti, care sunt două echipe de top. Celelalte echipe – Braşovul, care am văzut că este o echipă solidă, cu jucătoare care îi permit să facă multe schimbări, Brăila, care este la fel de puternică, şi Romanul, care am văzut că are valoare în Supercupă – ar completa topul cinci. Iar restul, de la locul şase până la final, cred că suntem toţi cam la acelaşi nivel.
– Credeţi că vă veţi putea califica în playoff?
– De aceea am şi venit aici, pentru că am încredere că putem pătrunde între primele opt echipe. De altfel, acesta este şi obiectivul nostru: calificarea în playoff, locul fiind mai puţin important.