Lucian Avramescu
Hulit sau admirat, înjurat de toate cele sau mângâiat pe creștet, Crin Antonescu a reușit o mișcare, de șah aș zice, care-l readuce în prim-plan. Războiul, pentru mulți un truc trădând de fapt o înțelegere, s-a purtat exclusiv între Băsescu și Ponta, între Ponta și Băsescu, Crin Antonescu fiind citat doar la și alții. Cu toate astea, și Băsescu și Ponta au tras de partidul lui liberal ca de un câine mort, disputându-și parcă un cadavru. Un cadavru de preț. Din debaraua politică, Antonescu a ieșit însă când nimeni nu se mai aștepta, fluturând în mână un steag sau un măturoi. Oricum, privirile presei și opiniei publice s-au întors brusc în această direcție. A înviat Lazăr din morți? Sau liberalul, care în fiecare zi face ceva care pare, de cele mai multe ori, dacă nu o tâmpenie, o năstrușnicie (demisionează, defilează cu demisia în mână de parcă a fost reales, lasă să se întrevadă că va candida din nou la șefia PNL și apoi o taie scurt că nu va candida) se autoînmormântează definitiv? E oricum cea mai spectaculoasă mișcare politică din ultima vreme.
Pe partea stângă, Victor Ponta nu se mai ostenește să spună că PSD a câștigat alegerile dimpreună cu partidele sau partidulețele lui Oprea și Constantin, vorbind exclusiv de victoria PSD. Atât și nimic în plus. Să-l fi îmbrâncit el pe Antonescu să înghită hapul unei alianțe cu partidul în care se află Macovei și Flutur, prin tot mai presanta încercare de rupere a PNL în jurul lui Tăriceanu, ultima căpiță de coceni a politicii românești, veștejit instantaneu după ce reușise să-și conserve o anumită aură? Pentru a-l bloca – și l-a blocat! – Crin Antonescu a recurs la această mișcare vicleană și, poate, pe termen lung, e necesară? Oricum, liderul liberal demisionar sau nedimisionar (el se comportă oricum de parcă ar avea toate prerogativele de șef liberal în buzunar) a reușit să dejoace un plan și să adune cel mai consistent morman de înjurături. Băsescu, pus în ștreang de portretul Elenei lui desenat pe toate afișele, într-o îmbrățișare electorală, a luat cea mai dură scatoalcă din cariera lui politică. Dacă punea pe afișul PMP portretul lui Costel din Pocreaca și zicea, io, marele Traian, pe ăsta îl susțin și tot lua mai mult decât a luat cu guraliva Udrea pe care electoratul român n-o va ierta curând. Înghesuit astfel, Băsescu a pierdut războiul cu Ponta, dacă a fost război pe bune, și trebuie, ca un călugăr învins de ispite, să se reculeagă în chilie. În felul lui. Cu o arestare, cu o manevră diabolică, așa cum știe. Deocamdată, dă cu telefonul de pereți la Cotroceni și-i înjură de mamă pe toți cei care au ghinionul să se nimerească prin preajmă. Alianța lui Antonescu și Blaga văd că n-a făcut încă tâmpenia de a se asocia cu Udrea (deocamdată se așază alături în Parlament, peneliști și pedeliști, aproximându-și mirosurile). Dar cine știe dacă n-o va face până diseară!
