• Daniel Bogdan Davidescu este al doilea edil prahovean care a reuşit anularea raportului de incompatibilitate

Încă un ales local prahovean a câştigat, la instanţa de fond, procesul intentat Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Daniel Bogdan Davidescu, primarul comunei Şotrile, a ieşit învingător din lupta cu inspectorii de integritate, care îl consideraseră incompatibil, în urma unui raport de evaluare de la mijlocul lunii iunie 2013. La începutul acestei luni, Curtea de Apel Ploieşti – instanţa care a judecat pe fond cererea depusă de edilul prahovean, de anulare a documentului emis de ANI – a decis să admită contestaţia lui Daniel Bogdan Davidescu şi să anuleze raportul de evaluare nr. 26239/G/II/13.06.2013, întocmit de intimata Agenţia Naţională de Integritate.
Primarul Davidescu a declarat, pentru ziarul Prahova, că pe parcursul mandatului 2008-2012 nu a deţinut nicio funcţie la societatea Vistiera Com, aşa cum se preciza în raportul întocmit de către inspectorii de integritate, la mijlocul acestui an. „Imediat ce am primit acest document din partea ANI am întocmit un punct de vedere pe care l-am transmis acestei instituţii. Am făcut parte din societatea respectivă, însă, imediat ce am fost validat în funcţia de primar, am cedat părţile sociale pe care le deţineam către asociatul meu. De altfel, mi-am dat şi demisia din acea firmă, pentru că eram şi angajat acolo. Precizez că, deşi, potrivit legii, aş fi putut să fac acest lucru într-un interval de 15 zile, am luat aceste decizii la doar o zi de la validarea mandatului meu, în anul 2008”, a menţionat primarul din Şotrile.
Un alt primar care a câştigat pe fond bătălia cu Agenţia Naţională de Integritate este edilul din Comarnic, Dorian Botoacă. Acesta fusese declarat incompatibil de către ANI – tot printr-un raport întocmit în luna iunie 2013 – pe motiv că „în perioada iunie 2008-15 iulie 2010 a exercitat, simultan, atât funcţia de primar al oraşului Comarnic, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată << Botoacă I. Vasile Dorian>>. Starea de incompatibilitate a fost identificată şi pentru intervalul 10 mai-12 iulie 2011, perioadă în care acesta a exercitat şi funcţia de administrator al SC Dorian Smart Solutions SRL”.
Şi Dorian Botoacă a avut câştig de cauză în instanţă, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti admiţând acţiunea primarului din Comarnic împotriva ANI şi dispunând anularea raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate împotriva reclamantului. În acest caz, instituţia pârâtă a fost obligată să-i plătească lui Dorian Botoacă suma de 2020 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Violeta STOICA