Antrenorii Mariana Bitang şi Octavian Bellu au declarat că nu au părăsit conducerea tehnică a lotului naţional de gimnastică feminină, precizând că au decis să-şi ia o pauză, în acord cu Federaţia Română de Gimnastică, într-o perioadă fără activitate intensă la lot. “Se fac tot felul de speculaţii în numele nostru. M-am plictisit eu de câte ori am auzit că pleacă Bellu şi Bitang, dar trebuie să spun că nu e vorba de nicio plecare. Noi ne-am luat o pauză după mondiale, în acord cu FRG, chiar dacă nu suntem într-o formă contractuală cu federaţia”, a spus Mariana Bitang. Ea a precizat că gimnastica românească se confruntă cu o gravă problemă privind baza de selecţie şi că împreună cu Bellu, FRG şi Ministerul Tineretului şi Sportului lucrează la un proiect privind revitalizarea acestui sport. “Am avut timp să ne gândim foarte bine la sistemul românesc. Noi am făcut propuneri cu mult timp în urmă. Degeaba tot încercăm să cosmetizăm, dar nu ne uităm la marea hibă, care este selecţia primară. Nu vom avea nicio şansă în viitor. Împreună cu MTS şi FRG am lucrat la un proiect important, chiar unul de suflet, care ar duce la o bază lărgită de selecţie naţională. Nu avem resurse de la stat şi de aceea avem nevoie de un partener puternic. Aşteptăm acordul viitorului nostru partener. Nu pot avansa numele acestuia şi ne dorim o ieşire publică privind acest proiect. Nu înseamnă că din acest proiect va fi exclus lotul de gimnastică. Din păcate, nu s-au soluţionat nici acum problemele noastre, nu avem nici acum un medic. Dar nu se pune problema plecării noastre”, a afirmat Bitang. La rândul său, Octavian Bellu a declarat că activitatea lotului olimpic de gimnastică nu este afectată de plecarea lor temporară, ei fiind în permanentă legătură cu colegii care au rămas la echipă. “Nu am plecat nicăieri, dar am considerat necesar după mondiale să luăm o pauză. În paralel, ne-am ocupat de toate problemele lotului, de la echipamente până la operaţii la Viena. Am fost în permanentă legătură cu colegii de la lot. Nu era o perioadă de lucru intens la lot, de aceea am gândit acest proiect de anvergură, care implică şi sprijinirea lotului pentru Jocurile Olimpice de la Rio, dar trebuie să recunoaştem că alte fete nu avem. Dacă nu facem ceva, o să vină JO 2020-2024 şi nu vom mai avea nicio şansă să luptăm cu forţele mari ale gimnasticii”, a spus Bellu.
Secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, a declarat că antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang vor rămâne la conducerea lotului naţional de gimnastică feminină, iar în prezent se lucrează la un proiect pentru dezvoltarea acestui sport, solicitat de cei doi tehnicieni. “Nici vorbă ca lotul de gimnastică să rămână fără antrenori. Domnul ministru Bănicioiu s-a întâlnit cu Bellu şi Bitang şi a discutat despre descentralizare şi problema gimnasticii. Suntem familiarizaţi, pentru că de multă vreme se discută despre sală. De fapt, proiectul este de trei ani pe lista priorităţilor, dar acum se face împreună un program de dezvoltare a gimnasticii pe centre pilot, un program în toată România pentru a mări baza de selecţie. Eu nu ştiu să se pună problema de demisie şi plecare de la lot. Bellu-Bitang, un cuplu extraordinar în gimnastica feminină, îşi doreşte mai mult decât se întâmplă în momentul de faţă în gimnastica românească”, a spus Tocală. Aceasta a afirmat că solicitările celor doi antrenori sunt rezonabile, fiind identificate deja posibilităţile de finanţare a proiectului. “Cerinţele lor sunt rezonabile şi se pot face. Noi avem deja prevăzuţi banii, începem să lucrăm la Programul Pierre de Coubertin, dar va trebui să aducem şi federaţia, să fie mai activă alături de antrenori şi de lot. Este foarte adevărat că s-a restrâns mult selecţia. La Oneşti sunt doar 16 persoane, la Deva sunt doar 14 sportivi şi există un semn de întrebare în ceea ce priveşte viitorul acestei discipline. Se pune problema unui program naţional, iar cum acest program se întâmplă cu dânşii, nu au de ce să plece. Nici nu s-a pus problema să ne forţeze”, a completat Tocală.