Legenda ”stropitului fetelor” de Paşte datează de aproximativ două milenii şi este legată de o legendă potrivit căreia fiica unui evreu a leşinat la aflarea veştii că Iisus Hristos a Înviat. Atunci tinerii din preajmă au stropit-o cu apă pentru a-şi reveni. Astfel, a luat naştere obiceiul ”stropitului” fetelor de Paşti, adus în zona Sibiului, în perioada Evului Mediu, de către coloniştii saşi. Obiceiul udatului fetelor– totodată simbol al vieţii şi al fertilităţii – a fost practicat, mai întâi, de familiile de nobili saşi şi maghiari, apoi a fost preluat şi de către români. La început, fetele erau stropite cu apă, însă, în timp, apa a fost înlocuită de parfum. Obiceiul se mai păstrează la Bistriţa Nădăud. În a doua zi de Paşte, băieţii se adună în grupuri şi merg pe la casele în care sunt fete. Tinerele sunt stropite, după ce “udătorii” rostesc versurile: “Am auzit că aveţi un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească şi mulţi ani să trăiască!”.
