Că fotbalul este unul dintre puţinii ambasadori adevăraţi ai României ştiam. Afirmaţia este întârită şi de ceea ce s-a întâmplat în Bulgaria, unde selecţionata de amatori a României a jucat un turneu din UEFA Regions Cupă, la Lovech.
Invariabil, la Lovech, toţi cei din fotbal ştiu de Valeriu Răchită, care a jucat aici acum mai bine de un deceniu! Vorbesc frumos despre el, fac glume, au amintiri de la diverse meciuri. Apoi, la masa oficială a turneului, am pomenit numele lui Adrian Ursea elveţienilor care reprezintă regiunea „Geneve” la această competiţie. Nu vă puteţi închipui câte epitete frumoase au putut fi rostite de stafful echipei elveţiene despre fostul petrolist: ambiţios, foarte serios, bun, meseriaş, respectat! „Dacă sunteţi din oraş cu Ursea vă rugăm să ciocnim un pahar de vin împreună” – a fost invitaţia primită de la unul dintre foştii săi colaboratori! Pare incredibil, nu?
La stadionul din Lovech, discutând cu fani bulgari, nume precum Hagi sau Popescu echivalează cu un fel de „paşaport” privind calitatea ţării de unde venim! Încă nu ne-a întrebat nimeni ceva despre „Gicu şi Dodel”, de exemplu, dar sperăm să o facă, până la urmă!
Marian DIMA