Prezent la sfarsitul saptamanii trecute la Ploiesti, vicepremierul Liviu Dragnea a prezentat, in premiera, prioritatile activitatii sale in calitate de ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Acesta a declarat ca a ales judetul nostru pentru prezentarea obiectivelor sale deoarece Prahova reprezinta un model atat in ceea ce priveste activitatea conducerii administratiei judetene, cat, mai ales, in strategia de dezvoltare a localitatilor.
„Am ales sa prezint obiectivele Ministerului Dezvoltarii aici, ca urmare a aprecierii activitatii presedintelui Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma”, a mentionat ministrul Liviu Dragnea la Ploiesti, in Sala „Europa” a Palatului Administrativ, in care au fost prezenti alesi locali din toate cele 104 localitati din judet, dar si parlamentari prahoveni. In expunerea sa, ministrul a anuntat ca, anul acesta, a preconizat o serie de modificari, inclusiv de ordin legislativ, dar si programe pe care le considera extrem de necesare in domeniul administratiei publice. „Tin sa va spun ca, in Romania, termenul de investitie s-a denaturat, cei mai multi bani publici fiind cheltuiti pe investitii care nu erau neaparat obligatorii. Decizia actualului Guvern este aceea ca dezvoltarea, in Romania, sa nu se mai faca asa cum a fost pana acum, adica haotic. De exemplu, in ceea ce priveste comunele, de la Revolutie incoace s-au alocat bani fara niciun fel de strategie. La unele dintre comune nu se alocau fonduri, in schimb la altele se alocau pentru continuarea unor lucrari. Numai ca, in afara de lucrarile incepute, in fiecare an se demarau altele… Numai Ministerul Dezvoltarii are acum 4.000-5.000 de lucrari aflate in diverse stadii de executie, Ministerul Mediului – aproape 2.000 de lucrari, iar Secretariatul General al Guvernului – alte sute de santiere deschise. Deci, avem o tara pe post de santier, cu comune brazdate de santuri, cu investitii blocate. Cand se tragea linie la sfarsit de an, se spunea ca s-au investit anumiti bani, dar nimeni nu beneficia de nimic. Actualul Guvern nu va mai aborda in acest fel dezvoltarea. Nu ne intereseaza ca sa bifam, la sfarsit de an, un anumit numar de proiecte. Ne intereseaza sa vedem cata dezvoltare produc, in zonele respective, anumite programe de investitii, cator cetateni le imbunatateste viata proiectul respectiv. O comuna din Romania va trebui sa aiba un pachet minim obligatoriu de obiective edilitar gospodaresti cum ar fi alimentare cu apa, canalizare, ulite asfaltate, trotuare, dispensar, farmacie, camin cultural, biserica renovata. Vom initia un program special pentru satul romanesc. Guvernul acesta si cele viitoare vor finanta acest program intr-un mod strategic, astfel incat, peste opt – zece – doisprezece ani, in fiecare comuna sa fie un minimum de civilizatie”, a declarat Liviu Dragnea.
* * *
La Ploiesti, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a mai anuntat ca toate programele care vizau dezvoltarea si care se derulau prin intermediul a diferite institutii de la nivel central se vor concentra la un singur nivel. „In campania pentru alegerile parlamentare nu am spus vorbe goale. Am spus ca obiectivul nostru este Romania puternica. Programele de dezvoltare regionala nu vor mai constitui doar o simpla adunare a lucrarilor care se realizeaza la nivel de tara, sub forma de tabele. Asa ceva nu va mai exista de acum incolo. Vor fi programe de dezvoltare sanatoase, cu strategii, cu termene de finalizare”, a declarat ministrul Liviu Dragnea. Plecand de la declaratia sa, ca la nivel de tara sunt extrem de multe santiere, vicepremierul a fost intrebat care lucrari vor beneficia de finantare de la bugetul de stat, si sunt considerate o prioritate. Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a declarat: ” Pe primul loc vor fi alimentarile cu apa. Dar, trebuie sa se retina faptul ca noi nu o sa avem nimic impotriva daca o primarie va dori sa faca telegondola. In acest caz, insa, finantarea nu va mai fi de la bugetul de stat. Ideea este ca, daca ar fi existat o abordare strategica in ceea ce priveste dezvoltarea, revenind tot la mediul rural, de exemplu, Romania ar fi avut comune mult mai frumoase decat in alte state ale Uniunii Europene. Acest lucru nu s-a intamplat din cauza faptului ca, din pacate, in fiecare an s-au risipit bani. S-au dat fiecarei comune mai multi sau mai putini bani ori deloc, fara insa ca toate lucrarile sa fie finalizate. In foarte scurt timp vom prezenta situatia santierelor de la nivel de tara, stadiul de executie a lucrarilor si care vor fi prioritatile ministerului”.

In administratia publica va fi „o reforma profunda”

In ceea ce priveste administratia publica, ministrul Liviu Dragnea a declarat ca in acest domeniu „va fi o reforma profunda”, obiectivele propuse fiind debirocratizarea, eficientizarea, apropierea catre cetatean. „In ceea ce priveste legislatia din administratia publica, sincer, de exemplu, n-as vrea sa fiu in pielea unui secretar de comuna. Nu stiu daca exista vreun secretar de comuna care atunci cand semneaza un proiect de hotarare sau o dispozitie a primarului este sigur ca a respectat toate prevederile din ceea ce pot sa numesc „padurea legislativa” care exista acum in Romania. Prin urmare, unul dintre obiectivele noastre majore va fi intocmirea si aprobarea unui „Cod administrativ”. Este nevoie de existenta unui singur document in care sa se regaseasca toate prevederile legislative care se refera la administratia publica, in general, si la cea locala, in special. Ideea de a realiza acest „Cod administrativ” incercam sa o extindem si sa facem legislatia romaneasca pe coduri distincte”, a anuntat Liviu Dragnea. Totodata, ministrul a mai precizat ca, odata cu reforma ce va fi aplicata in domeniul administratiei publice, „atat rolul primarului, cat si al presedintelui consiliului judetean vor fi reconsiderate, vor fi clarificate responsabilitatile alesilor locali, pentru ca nu este corect si firesc ca un ales local sa raspunda pentru o greseala a unui functionar public care este platit pentru ceea ce face”. „Dupa discutiile legate de buget, vom prezenta, in Guvern, si un memorandum care sa cuprinda calendarul descentralizarii. In acest an, Guvernul are determinarea sa adopte toata legislatia privind descentralizarea, astfel incat alesii locali sa primeasca atributii si resurse financiare suficiente pentru a rezolva ei problemele cetatenilor. Directiile deconcentrate ale ministerelor din judete, cea mai mare parte dintre acestea, vor trece sub autoritatea autoritatilor locale, pentru ca asa este drept, acest model existand in toate tarile civilizate”, a mai declarat ministrul Liviu Dragnea. Totodata, ministrul a mai anuntat ca „Agentia Nationala a Functionarilor Publici are ca tema sa regandeasca rolul acestei institutii, dar si statutul functionarului public in relatia cu cetateanul”.

Regionalizarea, unul dintre obiectivele Guvernului

Vicepremierul Liviu Dragnea a mai afirmat ca unul dintre obiectivele Guvernului Ponta este si regionalizarea, prin infiintarea regiunilor de dezvoltare. Acestea ar urma sa fie functionale pana la sfarsitul anului in curs, astfel incat sa poata beneficia de fonduri din bugetul Uniunii Europene, care va fi alcatuit pentru perioada anilor 2014-2020. “Vom lua de la Guvern acele competente de dezvoltare si de administrare care nu trebuie sa mai ramana la nivel central si vor fi transferate la regiuni. Finalul acestui an trebuie sa gaseasca Romania cu regiuni administrative infiintate si functionale. Exercitiul financiar al Uniunii Europene 2014 – 2020 trebuie sa gaseasca regiuni administrative in Romania, in asa fel incat regiunea sa devina un partener direct cu Comisia Europeana si nu Guvernul Romaniei”, a spus Liviu Dragnea. Subliniind ca „in mod categoric regionalizarea nu inseamna ca se pune sub semnul intrebarii, vreodata, notiunea de stat unitar”, ministrul a adaugat ca regionalizarea va fi o masura care va avea rolul de a micsora timpii de intarziere, si birocratia, dar va stimula “toate motoarele de dezvoltare pe care acum nici macar nu le banuim, care exista latent in fiecare regiune”. “ Este nevoie de aceste regiuni administrative pe care avem in intentie sa le infiintam – sigur, dupa modificarea Constitutiei unde trebuie sa introducem notiunea de regiune – dupa o dezbatere larga cu societatea civila, cu autoritatile locale, cu institutii care trebuie sa fie implicate. Daca nu le avem pana la finalul anului 2013, exista riscul foarte mare ca, din 2014, cand incepe noul exercitiu financiar, aceste noi structuri administrative sa nu mai poata beneficia de toate fondurile europene care le-ar putea ajuta la dezvoltare”, a mai spus vicepremierul. Acesta a adaugat ca Guvernul doreste ca „noile structuri administrative sa fie parteneri directi cu Comisia Europeana” prin autoritatea de management, nefiind exclus ca majoritatea programelor sectoriale sa fie gestionate tot de viitoarele regiuni.

N.DUMITRESCU