Astazi, 27 februarie, incepe cel mai aspru post din an – cel al Invierii Domnului- care va dura 40 de zile. Asa cum atrag atentia preotii, in cadrul slujbelor religioase, acesta nu trebuie confundat cu o simpla dieta, deoarece pe langa renuntarea la produse alimentare din carne, lactate, oua, precum si la bauturi alcoolice, adevaratul crestin se dedica, in aceasta perioada, rugaciunii, faptelor de milostenie, nu petrece si participa la slujbele religioase. Si medicii considera benefic postul pentru persoanele sanatoase, acesta ajutand la detoxifierea organismului.
In ceea ce-i priveste pe suferinzi, in functie de tipul afectiunilor, ei pot primi dezlegari pentru consumarea unor alimente interzise, in mod obisnuit, pana la Paste. In urmatoarele sapte saptamani, Biserica va permite credinciosilor consumarea produselor din peste doar cu doua prilejuri: pe 25 martie, de Buna Vestire si pe 8 aprilie – de Florii. Pregatirea spirituala pentru Sfintele Pasti – celebrat pe 15 aprilie – aminteste de postul de 40 de zile al Mantuitorului in pustiu, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei. Se considera ca, in acest timp, credinciosii trebuie sa aduca propria jertfa, din iubire si respect pentru Dumnezeu, prin renuntarea la placerile lumesti. Crediniciosii nu au voie sa se cunune in aceasta perioada si incearca sa isi suprime sentimentele negative – mania, invidia, dusmania -, sa se impace cu persoanele cu care s-au certat, sa fie smerite, sa nu rosteasca vreo vorba necuviincioasa. Dupa ce au respectat toate aceste reguli, in preajma marii sarbatori, crestinii merg la preoti sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, marturisirea pacatelor si cainta fiind o etapa pentru purificarea sufletului in asteptarea Invierii Domnului.
Ana MAXIM