91 de bancnote false – reprezentand lei si valuta – au fost plasate, de la inceputul anului si pana in prezent,  in Prahova. Cele mai multe sunt bancnotele de 100 lei, fiindca,  in opinia  politistilor de la crima organizata, acestea sunt mai  usor  de contrafacut. De altfel,  exista chiar si o diviziune a muncii in ceea ce priveste falsificarea: pe de o parte, sunt cunoscatorii in domeniul calculatorului, care stiu sa reproduca bancnotele,  iar pe de alta parte, cei care le plaseaza. Modul de ” aruncare” pe piata este  acela de a cumpara diferite produse de la vanzatorii ambulanti de pe Valea Prahovei, de la batrani sau de la chioscuri.
In fapt, infractorii cumpara produse cu bani falsi,  pentru a primi restul  in lei necontrafacuti. De exemplu, la  Valenii de Munte, un individ a cumparat de la o batrana tuica in valoare de 200 de lei, dandu-i o bancnota falsa, de 500  de lei. A primit restul, si dus a fost. Si, de regula graba este unul dintre elementele pe care se mizeaza. „Dati-mi, va rog, un pachet de tigari, ma grabesc, pierd trenul”. Falsurile sunt plasate, in general la chioscurile mici si, mai ales, atunci cand este aglomeratie, profitandu-se de  neatentia  vanzatorului.
Pe Valea Prahovei,  vadul preferat il  reprezinta  comerciantii  de pe marginea drumului. Infractorii  coboara din masina si, tot sub pretextul grabei, cumpara  obiecte artizanale.  Plaseaza moneda falsa si pleaca, primind, in schimb, restul in bani necontrafacuti.
Potrivit politistilor de la crima organizata, in Ploiesti au ajuns falsuri provenite de la o familie din  Dambovita.  Implicati erau sotul, sotia, copilul acestora si un nepot. Contrafaceau  bancnote de 100 de lei pe care, ulterior, le imprastiau  prin Dambovita, Brasov si Prahova. Unii dintre membrii  familiei (sotul si sotia)  contrafaceau, pe calculator  bancnotele, iar ceilalti (copilul si nepotul) –   le plasau.  „Hartia” de  100 de lei era contrafacuta, reproducerea acesteia asigurand un profit suficient, dat fiind faptul ca aceasta era „plasata”,  la intervale scurte de timp (doua saptamani)  pe piata monetara.
* * *
 Si, daca pana in urma cu cinci ani, in ceea ce priveste valuta,  dolarul era falsificat, acum la moda este contrafacerea  bancnotelor de 50 si 100 de euro.  In Prahova au fost gasite contrafaceri  provenite din tipografii clandestine din Spania si Italia, in timp ce bulgarii au ramas fideli… americanilor, plasand, de la inceputul anului si pana acum dolari falsi.
Pedepsele de care sunt pasibili cei care falsifica sunt intre trei si 12 ani de inchisoare.
(F.T.)