De cand divortul se poate decide si la primarie, mult mai ieftin decat la tribunal, destule cupluri din judet au ales aceasta varianta.
Potrivit precizarilor facute de catre Ornella Zecheru, directorul Directiei Judetene de Evidenta a Persoanelor Prahova, din momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor prin care au fost modificate unele dispozitii legale din Codul Familiei referitoare la divort si pana in prezent, au fost eliberate, din decembrie 2010 pana in prezent, de catre primariile din Prahova, 100 de certificate de divort.
In topul prahovenilor care au spus „DA” in fata ofiterului de stare civila pentru… divort se regasesc ploiestenii. “Pana in prezent, au obtinut certificate de divort 72 de cupluri ploiestene si alte cinci au depus cereri in vederea desfacerii casatoriei, iar acum se afla in perioada de 30 de zile in care trebuie sa se decida daca doresc sau nu sa divorteze. De altfel, desi putine, am intalnit si cupluri care, desi au venit la primarie cu intentia de a divorta, au ales calea reconcilierii si au renuntat la desfacerea casatoriei. In ceea ce priveste taxa pe care ploiestenii care doresc sa divorteze trebuie sa o achite, aceasta este in valoare de 100 de lei”, ne-a precizat Magdalena Georgescu, sefa Serviciului Public Local Comunitar de Evidenta a Persoanelor Ploiesti.
Potrivit legislatiei in vigoare, ofiterul de stare civila trebuie sa inregistreze cererea de divort in ziua in care a fost primita si sa acorde sotilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii solicitarii, pentru eventuala retragere a acesteia. Daca sunt intrunite conditiile prevazute de lege, ofiterul de stare civila constata desfacerea casatoriei prin acodul partilor si elibereaza certificatul de divort, care va fi inmanat fostilor soti intr‑un termen de maximum 15 zile calendaristice.
Totusi, nu orice cuplu poate solicita desfacerea casatoriei la primarie, ci doar daca sotii sunt de acord si daca nu au copii minori.
Anemary GRIGORE