Va mai amintiti indemnul basescian ce va era adresat cu toata inflacararea pentru a va indrepta spre urnele de vot? „Sa traiti bine!” devenise, aproape, un slagar pe care romanii credeau ca-l vor si trai de-adevaratelea, ca prea era repetat cu foc de catre cel care–l…lansase. Ne-am desumflat, insa, curand, odata cu trecerea timpului si cu dezamagirile care, de-a valma, au luat locul acelui bine promis.
Primii care, se pare, au deschis coloana dezamagitilor si, fireste, a celor care in loc sa traiasca bine au avut de suferit, au fost cadrele didactice, fata de care presedintele Traian Basescu si-a aratat primii colti. Atat de inversunat a fost pe cei care, si domniei sale, i-au pus creionul in mana, incat a rabufnit cu un repros dintre cele mai neasteptate – dascalii din invatamant muncesc prea putin, comparativ cu el, „prezidentul”, care „transpira pentru tara si popor” nici mai mult, nici mai putin de 16 ore pe zi! Ca urmare, invatatorii si profesorii traiesc bine si nu au motive de suferinta. Iar ca acestia, si doctorii ar trebui sa stea cuminti in bancile lor, sa-si vada de treburi, sa nu o faca pe nemultumitii caci nu au motive. In caz contrar, ca sa traiasca bine, n-au decat sa o rupa la fuga peste granitele libere ale tarii.
Traiul bun cu care Traian Basescu le-a luat mintile celor in varsta a fost, de asemenea, tot o cacealma, pentru ca, se pare, varsta a treia a avut cel mai mult de suferit de pe urma… indemnurilor inflacarate ale candidatului la sefia statului. Pensionarii – caci despre ei este vorba, in special, traiesc o adevarata deceptie dupa ce au cotizat zeci de ani pentru a-si asigura zile linistite la batranete. Inghetarea pensiilor, contributia de 5,5% pentru asigurari de sanatate, inflatia galopanta si preturile ametitoare – mai ales la medicamente – fac din pensionari categoria sociala cea mai vulnerabila si mai supusa suferintelor. Dupa cum, pe aproape, se tin bugetarii, care nu pot trai bine pentru ca „sunt prea multi”, binele pentru ei insemnand, de fapt, o neasteptata si parsiva suferinta.
Pecingenea suferintei care inlocuieste binele promis s-a intins si asupra unor alte categorii profesionale, pe care, sinceri sa fim, nu credeam ca vor ajunge in…bombeul presedintelui tarii. Astfel, magistratii sunt acuzati de catre seful statului ca au facut de rusine Justitia romaneasca in fata intregii Europe, militarii sunt aratati cu degetul ca primesc, fara drept, pensii nesimtite, iar politistilor nostri cei de toate zilele li se reproseaza – dupa ce au aruncat cu caschetele in curtea Palatului Cotroceni – ca au fraternizat cu nemultumitii tarii. Iar cand „seful” pune ochii pe tine, cu siguranta nu mai ai trai bun! In sfarsit, binele promis pentru someri sau, in general, pentru cei care nu au un loc de munca, si pentru tineret- in special – s-a intors ca la Ploiesti, adica a disparut in haul gurii care l-a rostit, in locul lui facandu-si loc, asemenea tuturor celorlalte exemple, suferinta. Pentru ca aceste ultime categorii mentionate au primit, foarte recent, un indemn tovarasesc chiar de la premierul Emil Boc: „sa intre in brazda” pe campiile roditoare ale patriei! Iar daca mai adaugam ca Romania este singura tara din Uniunea Europeana in care salariul minim a scazut in 2010, fata de 2009, cred ca indemnul basescian, de la care am pornit aceste randuri, ar fi fost foarte corect formulat „Sa suferiti bine!”

Leon CHIRILA