Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret va organiza joi, incepand cu ora 18,30, la Casa de Cultura a Studentilor din Ploiesti, cea de-a XX- a editie a Festivalului National Studentesc „Miss Universitas”. Spectacolul in cadrul caruia va fi desemnata cea mai frumoasa studenta din acest an va avea loc la sediul CCS Ploiesti. Fiecare Casa de Cultura a Studentilor a avut posibilitatea sa inscrie in competitie maximum trei reprezentante. Centrele universitare care au confirmat prezenta la eveniment sunt: Brasov, Bucuresti, Alba Iulia, Iasi, Sibiu, Targu Mures, Cluj Napoca, Pitesti si Ploiesti. Fetele vor defila in costume de baie, tinute de zi si tinute de seara, acestea din urma fiind asigurate de tineri designeri si sponsori, iar machiajul si coafura – de specialisti in domeniu. Organizatorii au comunicat deja faptul ca aspirantele la titlul de Miss trebuie sa aiba, pe langa un aspect fizic placut, inaltimea de minimum 1,70 si sa se incadreze in jurul urmatoarelor dimensiuni: bust 90/talie 60/ sold 90. In cadrul evenimentului de joi seara vor fi acordate premiile I, II, III, Premiul de popularitate, Premiul presei, Premii din partea sponsorilor, Miss Fotogenie, Miss Bikini. La editia de anul trecut a concursului, castigatoare a fost desemnata Andra Magheran din Targu Mures.
A.M.