A nins, zice-se, la munte. Televiziunea care-mi aduce stirea scoate in prim-plan un schior cam obosit, cam nedormit, care-si proclama, asa cum se pricepe el, fericirea. Ce bine e sa te dai, pe cele doua scanduri, la vale! Munte, aer curat, veselie. O fata incearca plapuma zapezii cu picioarele in sus, adusa in aceasta pozitie de doi colegi de grup. Scena pare incropita regizoral, neconvingatoare. In afara cadrului strict, statiunea se divulga pustie. De dupa aceasta granita reportericeasca incepe adevarul. Adevarul tocmai ni l-a transmis, cu un minut mai devreme, mai marele FMI. Romania e pe punctul de a cadea, daca n-a si cazut, in prapastie. Intrarea in incapacitate de plata nu mai e o gluma. Respira, la numai un dest distanta de noi. Adica, asemenea unei firme conduse prost sau fraudulos, Romania SRL da faliment. Actionari cica am fi toti. Unul singur este insa manager, el decide ce se face cu banii, unde se duc, pe ce-i cheltuim. Deciziile, dupa cum rezulta din declaratia fara ocolisuri a lui Dominique Strauss-Kahn, al mai barosan din fruntea Fondului Monetar International, au fost proaste, altfel nu ajungeam aici. Situatia este cu atat mai inexplicabila cu cat am si luat bani cu vagonul, sub forma de imprumut, de la respectiva institutie bancara. Au tinut-o romanii tot intr-o paranghelie? Ne-am dus veacul toti, de la puradel la bulibasa, in carciumi? Nu s-au mai ispravit taierile de mot, botezurile prezidentiale, finii astia gen Bercea Mondialu nu mai au si alta treaba? Cica in magaoaia lui Boc din Piata Victoriei, cladirea aia luminata ca de Craciun pe toate coridoarele, cu policandrele aprinse si ziua, cheltuielile de intretinere ar fi cat pentru un oras ca Mizilul. Sigur, colile de scris pe care cele 20 de secretare si curiere ale premierului le-ar putea cumpara de la libraria de peste strada, cu pretul pe care-l platesc si eu, devin de 15 ori mai scumpe in facturile guvernamentale, fiindca aici cumparaturile se fac musai prin firme intermediare. Iar aceste firme trebuie sa fie obligatoriu de incredere, adica din familia portocalie. Cum sa se dea austerul premier (sa-i zicem asa, cu toate ca toti stim ca nu el e premier) pe mana vreunei nenorocite firme fara de partid, suspect de modeste in preturi si in mod samavolnic necotizanta la campaniile PDL?
Cand scriu aceste randuri au trecut vreo 24 de ore de la declaratia sefului FMI si ma gandesc ca, luand in seama tonul alarmat si viteza cu care luneca pe schiuri dezastrul, suntem deja pe fundul prapastiei. Am ajuns. Mai jos nu se poate. Dedesubt e iadul. Sau poate ca nu dedesubt, ci pe acelasi palier subteran cu noi. Buna dimineata, domnule Scaraoschi! Nu, nu sunt Scaraoschi, m-ati confundat natarailor, sunt Basescu. Greu te obisnuiesti cu noile vecinatati! Deci e chiar managerul dezastrului, cel care ne-a aiurit cu proiectul mincinos „sa traiti bine”. Cel care a ordonat, ca suprema masura de austeritate, repartizarea a patru miliarde de euro doamnei Elena, inca Udrea, pentru cheltuieli de buzunar ministeriale. Cand? Acum. Cel care, prin mijlocirea numeroaselor Roberte pe care le are la degetul mic (sau la degetul mare) a reusit sa faca din Parlament o caricatura. Democratia – jalnic suna acest cuvant la noi, cuvant care facea legea in Grecia antica – a sucombat. Curtea Constitutionala, pe care am numit-o candva batatura sau ograda constitutionala, populata cu oratanii plouate, se sterge la nas cand stranuta Basescu, iar deciziile ei sunt de rasul curcilor. Curcilor plouate. Ce era ieri curat neconstitutional devine azi curat constitutional. Sa fie mascatii astia in purpura urmasi ai lui Solomon? Ne amintim celebra intamplare cu inteleptul rege biblic care, dupa ce asculta un pas, da dreptate vorbitorului. Il asculta atent pe potrivnicul aceluia si spune intr-un final: „ai dreptate”. Pai cum pot avea dreptate amandoi, maritule rege? – il intreaba nedumerit un cetatean care asista la judecata. Si tu ai dreptate, ofteaza regele. Sa fie caricaturalii nostri judecatori supremi stranepotii lui Solomon sau ii insultam cu banuiala de a fi morali si intelepti? Oricum, ultima reduta a statului de drept a cazut, iar cei care se mai indoiau ca la noi este dictatura au dovezi explicite. Romania nu mai are cica bani (cu toate ca in aceste vremuri se fac averi uriase), nu mai are resurse de supravietuire, a inchis, urat, capitolul democratie. Camarila Basescu nu mai poate fi data jos prin mijloace democratice, sugereaza un corespondent internaut. Ma cutremur. Adica, e nevoie de o noua revolutie antidictatura? Cine s-o faca? Babutele fara pensie? Populatia activa ia, a luat, drumul bejeniei, iar baricadele de la Inter se fac o data la o mie de ani. Adio, Romania! Diabolicul gropar a pus pamant gros peste tine.

Lucian AVRAMESCU