Ieri, in jurul orei 13.30, politistii Biroului de Investigatii Criminale Ploiesti desfasurau activitati specifice intr-un parc situat vizavi de Halele Centrale din Ploiesti, imprejurare in care au observat o femeie in varsta care acosta trecatorii si le propunea sa le ghiceasca viitorul cerandu-le in schimb diverse sume de bani.
Politistii au reusit sa o prinda in flagrant pe femeie dupa ce aceasta intrase in posesia sumei de 50 de lei de la F. Razvan, de 29 de ani, din Ploiesti. Dupa ce a luat banii, femeia a incercat sa paraseasca zona parcului.
Politistii au identificat-o, stabilind ca se numeste C. Rupunca, de 72 ani, din Ploiesti.
Aceasta a fost retinuta si condusa la sediul Politiei Ploiesti, in cauza fiind intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.