Două pagini reprezintă, în principiu, dimensiunea maximă pe care trebuie să o aibă documentul, iar pentru cei fără prea multă experientă, o pagină este suficient. Nu folosiţi prescurtări, nu scrieţi “Curriculum Vitae” sau “Resume” la începutul CV -ului, nici data la care l-aţi redactat. Eliminaţi detaliile fără rost şi alegeţi doar informaţii ce sunt în avantajul dumneavoastră, punând accent pe rezultatele profesionale. Concentraţi-vă mai mult asupra lucrurilor recente şi faceţi o schiţă a informaţiilor mai vechi, deoarece angajatorii sunt, de obicei, foarte interesaţi de ultimul loc de muncă. Trebuie evitată folosirea persoanei I, este bine să folosiţi un ton neutru şi infinitivul lung. Nu minţiţi şi nu exageraţi atunci când vă expuneţi cunoştinţele şi abilităţile, deoarece dacă angajatorul vă va supune unei probe practice pe care nu veţi reuşi să o treceţi, şansele de a ocupa locul de muncă se vor diminua considerabil. Notaţi absolut tot ceea ce ştiţi să faceţi în domeniul calculatoarelor: cunoştinte hardware, software, limbaje de programare, baze de date etc, dar nu menţionati lucruri pe care nu le-aţi mai făcut de mult şi le-aţi uitat sau lucruri pe care nu le-aţi făcut niciodată, deoarece la interviu este foarte probabil să fiţi întrebaţi de ele.