Mentinerea locurilor de munca – cea mai buna politica sociala
Nu mai este o noutate pentru nimeni ca efectele crizei economico-financiare sunt tot mai evidente si la noi. Si aceasta nu doar din cauza atator declaratii privind acest subiect, ci, mai ales, pentru ca deja s-au inchis portile multor firme, multe altele si-au redus activitatea, iar salariatii au ingrosat randurile somerilor. Pe de alta parte, criza isi spune cuvantul si la noi chiar si prin faptul ca actualul guvern – desi promisese sa prezinte bugetul pana la inceputul acestui an – a tot amanat respectivul moment pentru mijlocul lui ianuarie, apoi pentru sfarsitul acestei luni, desi nici acest termen nu este batut in cuie. Fireste, nu dam vina pe Executiv, ci vrem doar sa subliniem ca, intr-adevar, criza este si in „casa noastra”.
Si pentru ca se avanseaza tot felul de solutii, pentru ca specialisti sau oameni care sunt interesati de desfasurarea evenimentelor prezinta propriile pareri despre cum s-ar putea diminua efectele fenomenului mentionat, vom mentiona si opinia parlamentarului democrat-liberal Andrei Sava, care, ieri, intr-o discutie privind viitoarea sa activitate ca deputat, avea sa ne declare: „Deocamdata, astept sa vad cum a gandit Guvernul, bugetul”. In opinia interlocutorului nostru, „prioritatea nr. 1 a guvernarii este mentinerera locurilor de munca. Aceasta este, de fapt, si cea mai buna politica sociala!”.
Andrei Sava si-a argumentat afirmatia prin faptul ca martori fiind ai unui blocaj economic, atentia guvernantilor trebuie indreptata, in primul rand, asupra „modalitatilor prin care oamenilor sa li se asigure locuri de munca, iar pe aceasta baza, sa-si poata dobandi resursele necesare traiului cotidian”. In acelasi timp, deputatul ploiestean nu crede in „solutii miraculoase, dar ma astept la o atenuare a acestei presiuni economice, posibila, dupa opinia mea, doar prin deblocarea creditelor”.
Leon CHIRILA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMondosport
Articolul următor* * *