Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a aflat, ieri, in vizita de lucru, in Prahova. Prima oprire a facut-o la Ploiesti, la Parcul Industrial, la una dintre societatile existente, unde se fabrica radiatoare pentru autovehicule. „Pentru mine, astazi (n.n. – ieri) a fost o posibilitate de a vedea cum se transforma economia romaneasca, cum s-a transformat, deja, intr-o economie moderna, puternica, bazata pe intreprinderi de dimensiuni mici sau mijlocii. Aici, la Ploiesti, avem o intreaga platforma industriala (n.n. – in momentul de fata, in Parcul Industrial Ploiesti functioneaza 40 de firme, multe dintre ele cu capital strain), cu activitati diverse. Ma bucur ca investitiile au creat numeroase locuri de munca, aici lucrand nu mai putin de 7.500 de persoane. Sigur, impreuna cu proiectele de infrastructura care sunt in derulare – fie ca vorbim despre Centura de Vest, despre autostrada, vom putea sa dam o posibilitate suplimentara Prahovei si Ploiestiului, de dezvoltare armonioasa. Ma bucura faptul ca la nivelul Consiliului Judetean Prahova exista proiecte de dezvoltare a altor zone industriale, cum ar fi la Urlati, unde urmeaza sa fie investitia firmei Procter & Gamble. Deci, aici in Prahova, mi-am facut o imagine foarte buna despre ceea ce inseamna dezvoltarea economica. Sigur, pe masura ce aceasta dezvoltare va continua, si imi doresc acest lucru, aspiratiile cetatenilor catre o viata mai buna vor putea fi indeplinite”.
Pentru a ajunge la Ploiesti, premierul a precizat ca a ales ca varianta DN1 – “unde am vazut ca se lucreaza intens, si sper ca lucrarile la Centura de Vest sa se termine pentru a se fluidiza traficul care, in mare masura, acum traverseaza Ploiestiul. In ceea ce priveste autostrada, am fost informat de catre presedintele Consiliului Judetean Prahova ca a fost rezolvata problema, extrem de delicata, privind demolarea fostului sediu al Primariei din Barcanesti, cat si cea a exproprierilor aferente, astfel ca, acum, exista front de lucru, iar lucrarile ar trebui sa continue intr-un ritm sustinut”.
Intrebat ce se intampla cu DN72, drumul national care leaga Ploiestiul de Targoviste, si care acum este plin de gropi, in apropierea Parcului Industrial Ploiesti, pe care tocmai l-a vizitat, premierul a raspuns: „In legatura cu DN72, pot sa va spun ca s-au facut contestatii privind procedurile de licitatie”.
Vizita premierului a mai cuprins si o deplasare la o societate din Campina si un obiectiv – construirea unui pod, in Urlati.
N.DUMITRESCU