Pe 26 septembrie, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Prahova organizeaza Bursa locurilor de munca exclusiv pentru absolventii care nu s-au angajat inca. Actiunea va avea loc atat la Ploiesti (Casa de Cultura a Sindicatelor, cat si la Campina (Casa de Cultura „Geo Bogza”) si la Valenii de Munte (Bdul Nicolae Iorga, nr.77). Pentru editia din acest an a bursei, AJOFM Prahova a contactat, pana acum, un numar de 8 agenti economici, care ofera 39 de locuri de munca vacante pentru tineri. Angajatorii sunt interesati, in principal, de vanzatori, saltelari, zidari, fierari–betonisti si dulgheri. Absolventii interesati sa-si gaseasca un loc de munca se pot prezenta in ziua bursei, la locurile de desfasurare a acesteia, avand asupra lor un CV, diploma de absolvire si actul care atesta calificarea dobandita. La bursa organizata anul trecut, au participat 95 de agenti economici, care au oferit 1527 de locuri de munca. Pentru aceste locuri s-au interesat doar 566 de absolventi, 207 dintre ei fiind incadrati.
Catalina STROE