Rapidul in frunte, Otopeniul – “lanterna rosie”

In primele doua zile ale etapei a II-a, echipele gazda au reusit sa acumuleze maximum de puncte. Singura exceptie de la regula a fost “Giulestina”, echipa bine articulata care, desi a evoluat in deplasare, pe Litoral, n-a lasat nicio speranta “marinarilor” lui Ion Marin, incapabili sa creeze dificultati partenerilor lor de intrecere.
Vineri, la Bistrita, formatia locala – aflata in reconstructie – a reusit sa-si depaseasca adversarii olteni in mitanul secund, chiar daca oficialii gazdelor erau circumspecti inaintea partidei asupra rezultatului final. Semn ca mentinerea lui Sabau pe banca tehnica a echipei lor a fost o alegere cum nu se putea mai buna.
Pe malul Dunarii, la Galati, “otelarii” au administrat, fara resentimente, “aviatorilor” din Otopeni cea de-a doua infrangere, ceea ce denota ca bucurestenii mai au mult de lucru pentru a se incadra in “sistemul de lupta“ al primului esalon.
Pe Bega, “pandurii” gorjeni n-au mai repetat jocul bun din prima etapa in fata “cainilor” lui Mircea Rednic si, firesc, au cedat la Timisoara cu un scor de forfait, greu digerabil.
Am lasat la urma cel mai frumos meci de etapa, cel de la Urziceni, acolo unde “uniristii” au trecut prin mari emotii pana a obtine victoria in fata argesenilor. Care argeseni, desi au revenit in acest an in esalonul prim din Romania, au aratat ca o echipa matura, bine inchegata, cu relatii de joc judicios insusite. Numai nesansa acordarii unui penalty pentru gazde, indelung comentat si discutat de specialisti, i-a trimis la Pitesti fara niciun punct, in conditiile in care, la pauza, oaspetii au condus cu 2-1 !
Dupa esecul din prima etapa de la Brasov, “bursucul” Dan Petrescu a tras concluziile necesare, anume ca meciuri dificile nu sunt numai cele cu “granzii” seriei, ci si cu echipele mici.
Asadar, se poate spune ca pana la incheierea partidelor din aceasta seara, rezultatele au fost cele scontate, lipsind cu desavarsire surprizele.
Dar sa reamintim rezultatele acestei runde:
Gloria Bistrita – “U” Craiova 2-0 (0-0); Otelul Galati – CS Otopeni 3-1 (2-0); Unirea Urziceni – FC Arges 3-2 (1-2); Farul Constanta – Rapid 0-2 (0-1); FC Timisoara – Pandurii Tg.Jiu 3-0 (2-0).
La ora inchiderii editiei erau in desfasurare celelalte patru jocuri ale etapei: CFR Cluj – Gloria Buzau; Steaua – FC Brasov; Dinamo – Gaz Metan Medias; Poli Iasi – FC Vaslui.
Pana la disputarea meciurilor din aceasta seara, Rapid Bucuresti este liderul la zi, iar CS Otopeni – “lanterna rosie” din prima liga valorica a tarii.
Nelu STEFANESCU