Asadar, incepand cu 1912, “Cursurile de vara“ ale lui Nicolae Iorga si-au avut un sediu propriu.
Inaugurarea localului a avut loc la 1 iulie 1912 – odata cu deschiderea celei de-a cincea editii a cursurilor – cu un fast deosebit. Acest moment a fost frumos evocat in “Valenii de Munte” de Ion Bocioaca (Bucuresti – 2004).
Era un mare succes al lui Iorga, nu numai pentru ca rezolva principala problema a Universitatii, dar si pentru ca dovedea popularitatea de care se bucura actiunea lui. Intr-adevar subsidiile oficiale au fost foarte putine, fondurile strangandu-se in cea mai mare parte prin donatii. Acestea au venit prin trei surse. Prima au fost sumele mai importante de bani oferite, direct lui Iorga sau unor oameni desemnati de el, de catre persoane fizice sau juridice. A doua au fost listele de subscriptie care au fost vehiculate prin scoli, facultati, biserici, administratii, barouri avocatiale pe care s-au inscris sume mici (de la 50 de bani la un leu, rareori mai mult) dar numeroase. O a treia sursa erau “caramizile” – niste bonulete de marimea unor timbre postale, tiparite, de regula, de culoare caramizie, cu inscriptia “Universitatea de vara Valenii de Munte” si cu pretul de 10 bani (sistemul nu era nou, fusese inaugurat cu mai bine de doua decenii in urma, cu ocazia ridicarii Ateneului Roman).
La inaugurare au participat toti cursantii acelei veri, multi “conferentiari” si alte personalitati culturale ale tarii, oficialitati, sute de valenari si prahoveni. Printre cei prezenti a fost si printul Carol, viitorul mostenitor al tronului Romaniei. Aproape dupa un sfert de veac, in 1936, la a patra vizita la Valeni, ajuns acum rege al Romaniei, Carol II marturisea in fata auditorilor: <>
Sa ne oprim putin asupra acestui edificiu. Asa cum spuneam, planul lui era foarte simplu. Era un dreptunghi, fara niciun fel de alterare a perimetrului lui, fara niciun fel de rotunjire. Acoperisul, pe sarpanta, in patru ape, fara lucarne sau cosuri era si el putin costisitor. Pe fatada sudica se insirau, incepand dinspre stanga, intrarea principala si trei mari ferestre. Ele erau plasate la egala distanta una de alta si tratate in mod asemanator, cu dimensiuni identice, cu exceptia lungimii care, la ferestre era doar de doua treimi din cea a usii. Toate erau marcate deasupra cu o pseudoarcada aparenta care cobora si pe flancuri. In partea dreapta (spre N-V) la fel de inalta ca si celelalte, dar mult mai ingusta marcheaza cocul unde, in interior, se ridica o terasa, un mic podium cu rol de scena. Singurul ornament erau niste pseudopilastri angajati cu capiteluri cam la doua treimi din inaltimea portilor. Ele se terminau, in partea de jos, cu niste proeminente, ca niste contraforturi, care se evidentiaza si mai mult in braul (plinta) negru de la sol.
Sperantele pe care Iorga si le-a pus in aceasta constructie au fost pe deplin indreptatite.
In primul rand ea a fost foarte durabila. A rezistat cu succes celor trei mari cutremure ale secolului trecut (oct.1928, nov. 1940 si martie 1977) ca si altora mai mici. A rezistat calamitatilor naturale si sociale; in timpul ocupatiei germane a fost transformata in depozit. Si-a indeplinit bine sarcina pentru care a fost creata atat timp cat a functionat Universitatea populara, chiar si dupa moartea lui Iorga, in cele cateva editii cu care devotatii acestuia au incercat sa-i prelungeasca viata. In anii comunismului a fost transformata in sala de cinematograf, ramanand astfel in aria culturala. In prezent ea adaposteste un interesant muzeu al prunului si tuicii, care, din cele mai vechi timpuri, au dat notorietate Valenilor. Desigur ca de-a lungul anilor cladirea si-a mai schimbat aspectul, atat in interior, cat si in exterior.
In al doilea rand, edificiul era foarte incapator. Tot spatiul interior era necompartimentat constituind sala de conferinte. Puteau incapea pe bancile din sala peste 300 de persoane, la care putem adauga, la nevoie, inca peste 100 in picioare sau pe mijloace improvizate de asezare. Dar numarul auditorilor a crescut de la an la an ajungand la cateva sute, ba pentru unii ani, ni se ofera cifra de 2.000 si chiar mai mult. Am in vedere insa, doua lucruri. Cursurile erau libere, programul era bine cunoscut. Unii cursanti veneau numai in anumite zile sau la anumite prelegeri, care ii interesau, rar cand se adunau toti. In toate fotografiile care infatiseaza edificiul vara, el apare cu toate ferestrele larg deschise. Desigur, era vorba si despre aerisire, dar credem ca si pentru ca inca o suta sau mai multi auditori sa urmareasca prelegerile de afara.
Paul D.POPESCU