Dragi cititori,
acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste,
va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.
Cum se calculeaza penalitatile la factura de intretinere?
Mama mea sta intr-un bloc in care sunt foarte multi datornici la intretinere. Acum doua saptamani, lista de la intretinere a fost incarcata cu 2 milioane lei pentru fiecare dintre locatari. Am solicitat, in scris, explicatii administra-torului si am primit o copie xerox cu cateva cifre din care era greu sa-ti dai seama ce reprezinta. Ulterior, acesta mi-a spus ca a hotarat cu presedintele asociatiei sa aplice fiecarui locatar o cota parte din restantele datornicilor, pentru a nu fi pusi in situatia sa ramanem toti fara utilitati. Este normal?
* * *
Conform prevederilor art. 58 al Hotararii 1275/2000, cotele de contributie la cheltuielile de intretinere, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, trebuie achitate in termen de 30 de zile calendaristice de la data afisarii listei de plata. Dupa expirarea acestui termen, asociatia poate calcula si percepe penalitati, dar numai persoanelor care inregistreaza datorii. Daca se ajunge la sistarea utilitatilor, din cauza rau-platnicilor, prin hotarare a adunarii generale, vinovatii sunt actionati in instanta, nicidecum nu se impart datoriile la toti locatarii.