* Invatamant obligatoriu de 13 ani
* Finantare pe cap de elev sau student

Ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, a lansat, ieri, noul pachet de legi privind invatamantul preuniversitar, superior si statutul personalului didactic.Proiectele au fost afisate pe site-ul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului si se vor afla in dezbatere publica o luna, timp in care vor putea fi aduse sugestii si amendamente. Acestea vor fi analizate, evaluate si, dupa caz, integrate in proiect. Dupa definitivare, proiectul va intra in dezbatere parlamentara, pentru a putea fi supus votului, a anuntat Adomnitiei, in cadrul unei ceremonii organizate in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Proiectele de legi au fost definitivate in acest an, in urma discutiilor dintre reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), ai sindicatelor si cei ai comunitatii academice. Pachetul legislativ contine Legea Invatamantului Preuniversitar, Legea Invatamantului Superior si Statutul Personalului Didactic. Ministrul a vorbit despre noua structura a invatamantului preuniversitar, facand mentiunea ca invatamantul obligatoriu se va extinde de la zece la 13 ani, incepand cu educatia timpurie de la 2-3 ani. Structura invatamantului preuniversitar cuprinde educatia timpurie – care se imparte in ante-prescolara (0-3 ani), invatamant prescolar – cu cele trei grupe (3-6 ani), primar – cinci clase structurate in clase pregatitoare si clasele I-IV, gimnazial – care este secundar inferior si cuprinde cinci clase, respectiv V-IX, liceal – care este secundar superior si care cuprinde trei sau patru clase, respectiv a X-a – XII/XIII, cu mentiunea ca educatia profesionala face parte din invatamantul liceal, filiera tehnologica. Ultimul este invatamantul tertiar non-universitar, care cuprinde invatamantul postliceal cu una-trei clase. Ministrul a precizat ca a fost nevoie de extinderea invatamantului obligatoriu pentru a reduce rata abandonului, precizand ca mai multi copii parasesc scoala la 14 ani, dupa terminarea clasei a VIII-a. El a mai spus despre transformarea inspectoratelor scolare in directii judetene pentru invatamantul scolar, acestea fiind institutii descentralizate in subordinea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului. De asemenea, finantarea in invatamantul preuniversitar va fi pentru prima data pe elev si se va stabili anual prin hotarare de Guvern, a explicat ministrul. Legat de invatamantul superior, Adomnitei a declarat ca este foarte important ca acesta sa fie deschis pe piata europeana, astfel incat sa existe posibilitatea ca tot mai multi tineri straini sa vina sa invete in Romania. El a spus ca mizeaza pe intarirea autonomiei universitare, astfel incat fiecare universitate sa-si creeze propriile reguli, in functie de propriile nevoi, care vor fi trecute in Carta universitara ce trebuie avizata de catre MEdC. Totodata, Adomnitei a precizat ca va fi desfiintata functia de preparator, ramanand doar cele de asistent, lector, conferentiar si profesor. Ministrul a mai spus ca finantarea in invatamantul superior va fi facuta pe student si pe ciclul de studii. Ultima lege prezentata a fost Statutul personalului didactic, ministrul precizand ca va fi infiintat, in fiecare unitate de invatamant, postul de director educativ, care va fi ocupat de un profesor. Adomnitei a facut precizarea ca unitatile de invatamant nu trebuie conduse de profesori, ci de manageri, asa cum se intampla si in alte domenii de activitate, iar acestia nu trebuie sa stea „la ore”, ci sa se ocupe strict de activitatea scolii. In acelasi timp, ministrul a spus ca profesorii cu performante deosebite pot fi platiti suplimentar, din fondurile scolii. In acelasi pachet de legi exista si o prevedere expresa privind deontologia acestei profesii. Cristian Adomnitiei si-a exprimat speranta ca pachetul de legi ale Educatiei va fi adoptat, in cat mai scurt timp, de Parlament