Maria Mateescu – acesta a fost numele ei adevarat – s-a nascut la Ploiesti, la 17 octombrie 1886. Parintii erau intelectuali si foarte credinciosi, in familie avand si cativa ctitori de locasuri sfinte. Aceasta, ca si faptul ca statea verile la manastirea Zamfira, unde avea rude calugarite, i-au inraurit formatia, insuflandu-i o credinta puternica, dar si sentimente morale si sociale.
A urmat cursurile primare la Scoala nr.1 de fete, iar pe cele secundare la Externatul “Despina Doamna” si apoi la Pensionul “Regina Elisabeta”. Va audia, mai tarziu, unele cursuri universitare, fara intentia de a obtine o diploma.
Inca de la varsta de 15 ani a inceput sa scrie proza (nuvele, schite) pe care le trimitea, sub forma de scrisori, la revista “Carmen” din Bucuresti. De la inceput, scriitorul Ion Costin, directorul acesteia, i-a raspuns incurajator la “posta redactiei” si, foarte curand, si-a facut debutul in paginile revistei. In acelasi timp, impreuna cu fratele ei, Dumitru Mateescu – si el viitor publicist – a scos la Ploiesti o revista, “Aurora”, aparuta in cateva numere, dar nu lipsita de valoare si de personalitate.
In 1904, Constantin Mille a chemat-o la Bucuresti, oferindu-i un post de redactor permanent, salariat, la “Adevarul”, devenind astfel prima femeie din Romania ziarist- profesionist.
A urmat o perioada de peste doi ani de intensa activitate gazetareasca, la “Adevarul”, unde avea rubrica ei, “Impresii si palavre”, ca si la “Dimineata” (de la aparitia acesteia) sau la “Tara”. A publicat cronica feminina, artistica, juridica, interviuri, reportaje, anchete. La infiintarea sindicatului ziaristilor, a fost prima femeie care a devenit membra a acestuia.
In 1906 s-a casatorit si foarte curand (din 1907), absorbita de problemele de familie, a disparut din publicistica, rar mai aparandu-i cate un articol.
In 1923, a revenit in forta in viata culturala a tarii, ca publicista, la ziarele la care mai colaborase (sub pseudonime ca: Aida, Diana, Aura, Maria-Aura, Marioara, Cherubine, Lucia Matteo, Princesse Nadine) acum semnand aproape numai cu numele Aida Vrioni.
A devenit membru in Comitetul Central al “Uniunii Intelectuale Romane”, presedinte al sectiei de “litere” a “Consiliului National al Femeilor Romane” etc. In 1925, a fondat, alaturi de Adela Xenopol, “Societatea Scriitoarelor Romane”, devenind, dupa aceea, redactorul si sufletul Revistei “Scriitoarelor Romane”, chiar dupa ce publicatia a devenit “Revista Scriitoarelor si Scriitorilor Romani” (1929), a fost condusa tot de ea pana la incetarea aparitiei.
Ca literata, pe langa lucrari publicate prin reviste, Aida Vrioni este autoarea a trei volume:
– Ratacire, roman, Bucuresti, Editura “Adevarul”, 1923, 234 p. (Actiunea – prin 1920 – intr-un sat de pe Valea Teleajenului);
– Fata-sport, roman, Bucuresti, Editura “Adevarul”, 1925, 210 p. (satira sociala vizand dorinta de petreceri si lipsa de moralitate a tineretului din familiile instarite);
– Si zilele graesc, eseuri, Editura “Adevarul”, Bucuresti, 1927, 192 p.
Aida Vrioni a incetat din viata in anul 1954.
Paul D.POPESCU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorHALELE CENTRALE (IV)