Turistii care s-au aflat in acest sfarsit de saptamana in statiunile de pe Valea Prahovei au avut parte de prima ninsoare in statiunile Azuga, Busteni, Sinaia.
Dupa ce, in urma cu mai multe zile, la Varful Omu a nins, iar vantul a viscolit zapada, sambata seara, au cazut primii fulgi de zapada si la Busteni. A nins timp de aproximativ cinci ore, dar din cauza temperaturii de peste 0 grade Celsius, zapada nu s-a depus.
Ieri-dimineata, in statiunile de pe Valea Prahovei a continuat sa fulguiasca, dar zapada nu s-a depus.
Asa cum, probabil, se va intampla pana la primele ninsori abundente – prognozate abia spre sfarsitul anului – nici la sfarsitul saptamanii abia incheiate cea mai renumita statiune montana din judet, Sinaia, nu a cunoscut o animatie deosebita. Ieri-dimineata, a fulguit sporadic printre rafalele unui vant nu foarte rece si nu foarte intens. Turistii aproape ca nu se zareau pe strazile orasului, putinii localnici care s-au aventurat sa iasa din case pentru o gura de aer proaspat nereusind sa schimbe cu nimic imaginea de orasel provincial, cuminte ca un targ patriarhal de acum o suta de ani. Terasele erau toate goale, deoarece, chiar daca nu era foarte frig, temperatura de afara nu te imbia, totusi, sa petreci in aer liber. Mirosul de mititei de asta-vara a inceput sa fie inlocuit, in unele localuri mai putin pretentioase, cu miazmele raspandite de aburii de la vinul si tuica fiarta. Niciun scrasnet de frane, niciun claxon nu tulbura linistea abatuta asupra “Perlei Carpatilor”. Poate si pentru ca masinile care se aventurasera sa strabata centrul orasului au fost foarte putine. Ele au inceput sa se inmulteasca dupa orele pranzului, cand, incet-incet, turistii din partea de nord a Vaii Prahovei au inceput sa se indrepte spre localitatile lor de bastina.
La statia de telecabine, vreo duzina de turisti “civili”, adica nepurtand asupra lor echipament sportiv, asteptau cuminte sa urce spre inima muntelui. Si nici nu e de mirare ca nu aveau schiurile cu ei, pentru ca nici la Cota 2000 nu este zapada decat intr-un strat de patru-cinci centimetri (la Cota 1400 – mai putin), adica departe de grosimea care ar permite schiatul in bune conditii. O parte dintre turistii sositi la telefericul din Sinaia veneau de la Busteni, unde, din cauza vantului puternic, liniile de transport pe cablu nu au functionat.
Adrian BRAD