Prezent sambata la Ploiesti, Cristian David – mi-nistrul Internelor si Reformei Administrative – a infirmat zvonurile potrivit carora s-ar fi deplasat in Prahova pentru a schimba persoane aflate in diferite functii de conducere cum ar fi prefectul sau vreun sef de institutie teritoriala a vreunui minister. „Nu am avut ca obiectiv al vizitei mele, acela de a monitoriza activitatea unei persoane, ci am purtat discutii cu autoritatile locale pentru a vedea in ce masura administratia prahoveana este capabila sa sustina proiecte de dezvoltare – a declarat ministrul. A fost o vizita in care mi-am propus sa identific proiectele de pe plan local, nu neaparat sa fac o evaluare pe latura profesionala a prefectului. Si la intalnirea pe care am avut-o cu reprezentantii PNL Prahova, tot despre acest lucru – proiectele de dezvoltare – am discutat. In ceea ce-l priveste pe prefect, nu am cum sa-i dau vreun calificativ asupra activitatii, intrucat astfel de intalniri sunt pur informative. Consider, insa, ca este loc pentru o mai buna performanta la nivelul administratiei locale.” Legat de serviciile deconcentrate, Cristian David a tinut sa mentioneze ca evaluarea si aprecierea performantelor celor care sunt la conducerile acestor structuri se fac la nivelul fiecarui minister. Si, eventual, ministrii vor putea sa propuna, acolo unde va fi cazul, posibile modificari in teritoriu, daca s-a observat ca s-au inregistrat anumite deficiente. Odata venit la Ploiesti, ministrul a confirmat ca s-a intalnit si cu conducerile prahovene ale Jandarmeriei, Politiei si Inspec-toratului pentru Situatii de urgenta. „Am discutat despre punerea in acord – atat din perspectiva incadrarii cu personal, cat si cu armament specific – cu realitatea locala. Si la aceste structuri continua activitatea de evaluare a performantelor manageriale, insa, acum, nu ma pot pronunta in legatura cu concluziile care vor fi cuprinse in aceste rapoarte”.

Problemele prahovenilor le-a aflat de la presa !

Cu toate ca ministrul Internelor si Reformei Administrative – Cristian David – a venit in Prahova, ca sa afle, din surse sigure care sunt problemele judetului, abia dupa ce s-a intalnit cu presa a aflat care sunt, in prezent, printre cele mai grave. Intrebat daca a fost informat, de catre prefectului judetului, despre faptul ca, in urma exproprierilor suprafetelor de teren peste care va trece primul tronson al autostrazii, exista sute de proprietari din Barcanesti care n-au intrat, nici acum, in posesia banilor, ministrul a raspuns: „Despre aceasta chestiune nu am fost informat de catre reprezentantii Prefecturii Prahova. Evident ca era normal sa fiu informat. Ce voi face in acest caz? Dupa intalnirea cu dumneavoastra (cu presa – n.n.) ma voi reintoarce pentru a avea o discutie cu autoritatile, pentru a ma documenta.” Mai concret, ministrul, a aflat in timpul conferintei de presa – ca autostrada i-a lasat pe expropriati – asa cum scriam si in editia de vineri a cotidianului nostru -, cu buza umflata. Dintre cei 284 de proprietari de terenuri din Barcanesti, care ar fi trebuit sa-si primeasca banii in urma exproprierilor, au primit banii doar 40. „Va promit ca ma voi informa cu privire la eventuale exploatari abuzive ale terenurilor, pentru care nu au fost finalizate procedurile de expropriere cu acordul proprietarilor. Voi avea, in cel mai scurt timp posibil, o situatie clara pe aceasta tema” – a mai incercat sa dreaga busuiocul, ministrul.
N.Dumitrescu