Chemarea la audieri, la Departamentul National Anticoruptie, a unor consilieri judeteni din legislatura trecuta in legatura cu presupusa subevaluare si instrainarea unui imobil din patrimoniul Consiliului Judetean (un fost cazinou devenit camin pentru copii, transferat, apoi, la fosta societate Hidro Valea Prahovei, ca sediu) a facut, din nou, valva.
Pentru a elucida situatia si a prezenta cititorilor nostri date cat mai concrete, vom reda opiniile unora dintre cei implicati si prezenti la audierile amintite.
Ludmila Sfarloaga – fost si actual consilier judetean – ne-a confirmat ca face parte din grupul de consilieri audiati si ca s-a prezentat la DNA, unde a dat miercuri o declaratie. Aceasta ne-a precizat: “In 2002, a fost organizata o licitatie pentru vederea fostului cazinou din Busteni, insa, firmele participante au considerat pretul de pornire prea mare si au renuntat. Din aceasta cauza, dar si pentru ca societatea Hidro Valea Prahovei avea nevoie de un sediu in Busteni, am decis sa trecem in administrarea acesteia cladirea fostului cazinou”.
Mircea Cosma – fost presedinte al Consiliului Judetean Prahova: „In cadrul programului <> aprobat de UE, la Brebu, Secaria si Izvoarele s-au construit case familiale (vile tip pentru institutionalizarea copiilor in familie). Ca urmare, centrele de copii de la Busteni si Nedelea s-au desfiintat. In ceea ce priveste centrul de la Busteni (n-n. – un fost cazinou pana prin 1945), in baza unei hotarari adoptate in unanimitate de catre consilieri, Consiliul Judetean a facut o evaluare a imobilului in vederea vanzarii lui. A urmat procedura legala de licitatie care s-a desfasurat in patru trepte, dar imobilul nu a fost adjudecat de nimeni. In aceste conditii, Consiliul Judetean a hotarat transferarea imobilului ca aport de capital la S.C. Hidro Valea Prahovei – societate cu profil de asigurare a apei in localitatile judetului – in scopul cresterii capacitatii financiare a acesteia, deoarece se confrunta cu mari probleme. Adunarea Generala a Actionarilor de la Hidro Valea Prahovei – constituita din reprezentanti ai Consiliului Judetean si ai administratiilor locale din Sinaia, Busteni si Azuga – a hotarat scoaterea imobilului la vanzare. In acest sens, s-a organizat o noua licitatie si cladirea a fost adjudecata – cu 9,4 miliarde de lei vechi, la care s-a adaugat TVA – de catre o firma bucuresteana. Din acel moment, noi nu mai stim ce s-a intamplat cu cladirea. Mai pot mentiona ca, in timpul licitatiei, a intervenit si o solicitare de despagubire – in baza Legii 10/2001 – pentru un teren in suprafata de 600 mp aflat in curtea imobilului, care a impus o noua reevaluare si, firesc, scaderea pretului lui”.
Emanoil Savin – primarul orasului Busteni: „De la bun inceput, trebuie sa precizez ca administratia locala si Primaria nu au nici un amestec in aceasta chestiune. Stiu insa ca respectivul imobil a fost, pana prin 1945, cazinou, dupa care a devenit centru de plasament pentru copii, cunoscutul “Caminul 9 Mai”, care a fost al Consiliului Judetean. La un moment dat, cladirea care ajunsese intr-o stare deplorabila a fost scoasa la licitatie publica de catre Consiliul Judetean in mai multe randuri dar, pana la urma, a fost transferata fostei societati Hidro Valea Prahovei. La randu-i, si aceasta a recurs, de vreo trei ori, la licitatii publice deschise pentru a o valorifica, ultima data chiar scazand, legal, pretul de pornire. La ultima licitatie, s-a prezentat doar o firma din Bucuresti care, in final, si-a adjudecat imobilul pentru vreo 10 miliarde de lei. Dar nici aceasta societate nu a ramas stapana respectivei cladiri deoarece a revandut-o SC Grand Palace SRL Busteni, ai caror actionari sunt Rodica Savin – sotia mea, si Violeta Sechelariu – sotia fostului secretar de stat cu acelasi nume. Deci, sotia mea si celalalt actionar nu au participat la licitatie, ci au cumparat, in mod direct, de pe piata imobiliara, o cladire care, acum, arata cum arata si oricine o poate vedea. Reintroducerea ei intr-un circuit, oricare ar fi el – turistic, administrativ, social etc. – ar presupune o investitie de peste 10 milioane de euro, dupa cum reiese dintr-o expertiza. Oricum, cei doi actionari -deci nici sotia mea – nu au fost chemati la DNA, asa cum sugereaza unele publicatii.”
In ceea ce ne priveste, fotografia alaturata – realizata chiar ieri – credem ca vorbeste de la sine, iar in zilele urmatoare vom prezenta si un punct de vedere al DNA, caruia i-am inaintat o solicitate in acest sens.
Gabriela IONITA, Leon CHIRILA