La pielea goala!

Multi dintre noi am trecut, poate, uneori, cand ne-a ajuns cutitul la os, prin situatia de a face pe dracu-n patru, de a scoate bani si din piatra seaca. Cu toate acestea, piatra-piatra, chiar de-i seaca, reprezinta, totusi, o puternica motivatie sa te apuci serios de ceva, sa te dai peste cap, sa treci prin foc si prin mii de baionete ca sa-ti rezolvi o problema de maxima importanta, ce nu suporta amanare. Si, nu de putine ori, astfel de probleme sunt chiar de viata si de moarte ! De aici, insa, si pana a face bani din propria ta piele goala, credem ca este, totusi, o cale extrem de lunga. Mai intai, deoarece motivul pentru care te-ai putea lasa in “costumul” lui Adam sau al Evei nu va fi, nicicand, determinat de o problema grava, cum spuneam, de viata si de moarte. Apoi, lasatul in pielea goala este unul dintre primele gesturi ce se fac in cea mai veche meserie din lume – prostitutia. In sfarsit, in al treilea rand, conditia pe care o ai in momentul in care accepti sa fii admirat (a) in pielea goala ar trebui sa fie una dintre cele mai precare, care sa-ti impuna un asemenea gest.
Ei bine, nimic din toate acestea nu a contat intr-un recent demers al unei vedete – de altfel, plina de bani – care, bineinteles, pentru bani, a dat jos toate vesmintele de pe ea si s-a tras in poze ca sa-si arate lumii goliciunea. Motivul Mihaelei Radulescu – caci despre ea este vorba – de a poza nud pentru o revista pe care o cumpara tot cei cu bani, au fost, exclusiv, banii, pe care, zice-se, i-ar strange pentru o cauza nobila, in scop umanitar.
Dar, oare, pentru astfel de atatea cauze nobile, umanitare cu care ne confruntam zilnic, cati dintre noi ar trebui sa ne lasam in pielea goala ? Ne-ar mai admira cineva ? Sa cersim bani in schimbul imaginilor noastre goale – e-adevarat, care nu-s la fel de fotogenice ca ale divei de la Antena 1 – ar fi, de departe, ceva de gust indoielnic, cu toata filozofia pe care ai aborda-o cu privire la stiinta de a-ti construi imaginea sau arta de a trai ca sa arati bine! Pana la urma, ajungi la concluzia ca ochiul dracului (banul) te-a dezbracat si te-a cam facut de ras.
Leon CHIRILA