Intre doi varstnici, ambii intelectuali cu studii superioare s-a iscat o controversa, starnita de pronumele personal de politete „dumneata”. Unul sustinea ca termenul „dumneata” este pronume obisnuit (adica personal propriu-zis), la fel ca „tu”, iar celalalt opina despre acelasi cuvant ca trebuie sa fie considerat pronume personal de politete.
Pornind de la acest exemplu, trebuie sa stiti ca toti autorii de dictionare precum si cei de manuale scolare au inclus termenul „dumneata” cu toata convingerea ca „dumneata” este un fals pronume de politete (cu toate ca el provine din formula reverentioasa „Domnia ta”) sau, cel mult, un pronume de semipolitete.
Ca sa fie cu adevarat pronume de politete, asemenea cuvantului „dumneavoastra”, ar trebui ca verbul predicativ al carui subiect este „dumneata”, sa aiba forma de persoana a II-a plural, insa nimeni nu spune, bunaoara „Dumneata dansati bine”, ci toti vorbitorii spunem „Dumneata dansezi bine”.
Sunt de-a dreptul ridicoli unii soferi care-ti adreseaza pronumele „dumneata”, in timp ce tu ii spui „dumneavoastra”.
Daca de noi ar depinde, atunci s-ar inlatura din vorbire si din scriere toate pronumele de politete (dumneata, dumnealui, dumneavoastra etc.) si s-ar folosi exclusiv pronumele personale propriu-zise (tu, el, ea).
Mihai Stere DERDENA