Conform unui chestionar realizat de Casa Judeteana de Asigurari,

Prahovenii n-au dat serviciilor medicale nici macar nota de trecere

Populatia judetului este departe de a fi multumita de calitatea serviciilor medicale primite in reteaua sanitara. Aceasta este concluzia care se desprinde din chestionarul realizat la finele anului trecut de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Chestionarul – fara a avea pretentia unui sondaj realizat dupa reguli stricte – a vizat evaluarea gradului de satisfactie a asiguratilor, atat din mediul urban, cat si din cel rural, si a inregistrat opinii si propuneri referitoare la imbunatatirea calitatii serviciilor medicale. Astfel, pacientul prahovean vrea sa fie ajutat, indrumat si consiliat de catre personalul medical cu care vine in contact. Mai concret, considera ca este obligatoriu ca bolnavului sa i se acorde atentie, sa nu fie expediat de la o unitate la alta sau de la un medic la altul, sa nu fie tratat superficial, pe fuga, sa existe o colaborare reala intre medicii de familie si doctorii din spitale, iar consultatiile si ingrijirile medicale care i se acorda sa fie neconditionate si nediscriminatorii. Multi asigurati doresc o mai buna informare legata de drepturile si indatoririle lor, dar si un accent mai mare pe realizarea unei medicine preventive. Acestea au fost propunerile generale, insa fiecare domeniu din sanatate s-a “bucurat” de critici specifice.
Medicii de familie, acuzati ca nu au timp pentru toti pacientii
Despre medicii de familie, prahovenii cred ca sunt prea putini. De aceea pe lista fiecaruia se “inghesuie” mai mult de 2.000 de pacienti, astfel incat nu are timp sa-i consulte pe toti si nici sa le acorde atentie. Bolnavii cronici se plang cel mai mult de aglomeratia zilnica de la usa medicului. De aceea, unii cred ca ar fi oportun sa fie programati pentru a obtine retetele gratuite si compensate avand in vedere ca supravietuirea multora este conditionata de neintreru-perea tratamentului. Alti asigurati cred ca medicii de familie ar trebui obligati sa realizeze, in anumite conditii, vizite medicale la domiciliu, pentru ca desi aceste prevederi sunt stipulate in contractul cadru, multi medici nici nu se obosesc sa treaca pe la bolnav. De retinut si ca parintii din mediul rural cer infiintarea de cabinete medicale scolare.
Farmaciile – hulite
Multe sunt oferite si in legatura cu farmaciile, subliniindu-se in primul rand… lipsa lor din mediul rural. Apoi bolnavii nu vor sa mai auda expresia “nu avem!” si nici sa nu mai fie nevoiti sa alerge de la o unitate farmaceutica la alta pentru a-si gasi tratamentul prescris. Si-n acest caz s-a evidentiat necesitatea unor programari pentru bolnavii cronici, ca sa aiba garantia ca pot achizitiona in fiecare luna medicamentele ce ii tin in viata.
Conditiile din spital lasa de dorit
Conform chestionarului, prahovenii sunt multumiti, in general, de prestatia cadrelor medicale din spitale, in schimb doresc sa existe o motivare materiala mai mare a aces-tora astfel incat perso-nalul sanitar sa nu mai fie nevoit sa depinda de primirea sau, mai rau, de pretiderea spagii. In schimb, despre conditiile din spitale, asiguratii au multe de zis. Ei acuza subfinantarea spitalelor care face ca dotarea cu echipamente medicale, dar si cu materiale de stricta necesitate sa fie precara. Nici de conditiile de cazare – masa, pat de spital, curatenie – nu sunt prea multumiti.
Investigatii medicale gratuite – prea putine
Si modalitatea in care se realizeaza accesul la consultatiile medicilor specialisti ii nemultumeste pe asiguratii prahoveni. In privinta laboratoarelor de analize medicale, prahovenii si-ar dori mai multe contracte cu cele care realizeaza gratuit investigatiile medicale, dar si fonduri mai mari pentru ele. Astfel incat sa nu fie trecuti mereu pe liste si apoi sa astepte pentru efectuarea unor analize cel putin doua saptamani. Locuitorii din mediul rural s-au plans ca le este greu sa se deplaseze la oras pentru a-si face analizele si au propus o caravana mobila pentru acestea. Multi asigurati au subliniat sI ca in laboratoarele care au preturi accesibile, dotarea este precara.
De dotare precara sunt “acuzate” si cabinetele stomatologice. La fel si serviciile prea scumpe prestate in acestea. Asiguratii sunt unanimi cand cer ca pentru copii si pensionari serviciile stomatologice sa fie cu adevarat gratuite. Nici acordarea de dispozitive medicale de catre Casa de Asigurari nu a scapat de critici. Se doreste suplimentarea fondurilor pentru acestea, astfel incat sa nu mai fie nevoie a astepta o solutionare favorabila luni de zile.
* * *
Astfel de chestionare se vor efectua trimestrial, iar pentru a veni in sprijinul asiguratilor in cadrul CAS sunt functionale un site on-line pe internet, un birou de relatii cu publicul, tel verde, audiente etc.