Singurul meu aliat e poporul




Romania – granicerul de la estul UE




„Europei ii este greu sa isi asigure singura securitatea”, este titlul interviului acordat de Traian Basescu cotidianului francez, „Le Figaro”, cu ocazia primei sale vizite oficiale in Franta care are ca scop principal, obtinerea sprijinului pentru ratificarea Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.


Intre temele importante la care face referire presedintele: celebra axa Bucuresti-Washington-Londra, necesitatea ca Romania sa asigure securitatea la frontiera de est a Uniunii Europene, conflictele de la Marea Neagra, acordul militar pe care Romania se pregateste sa-l semneze cu SUA dar si tensiunile din coalitia de guvernamant.


Traian Basescu a declarat ca Romania are obligatia, ca membru NATO, sa asigure securitatea granitei de est a Uniunii Europene, in timp ce, in zona Marii Negre exista cele 4 conflicte inghetate: Transnistria, Abhazia, Ossetia si Nagorno-Karabakh. Seful statului a tinut sa precizeze ca zona Marii Negre are o importanta covarsitoare pentru ca pe acolo trece jumatate din necesarul de energie al Uniunii Europene.


Referindu-se la securitatea in zona, Basescu a afirmat ca singurele state care si-au manifestat interesul pentru mentinerea securitatii in tarile cu iesire la Marea Neagra, au fost, pana acum, SUA si Marea Britanie, dar a adaugat ca daca Franta si-ar dori facilitati militare in tara noastra, acestea i-ar fi imediat acordate. In ceea ce priveste acordul militar pe care Romania se pregateste sa il semneze cu SUA, luna viitoare, Traian Basescu a lasat sa se inteleaga ca nu mai trebuie sa ne gandim la acele baze traditionale care numara sute de mii de militari.


Intrebat daca tensiunile care exista in coalitia de guvernamant nu-i sunt o piedica in calea planurilor sale, Basescu a reamintit ca poporul roman ii este singurul aliat si ca nu va accepta niciodata sa coopereze cu un guvern cu „disfunctionalitati”.